„Juniorii pedalează” – un concurs reuşit

Cei mai curajoşi copii au răspuns provocării lansate de noi, participând la concursul de îndemânare pe bicicletă „Juniorii Pedalează” de duminica 7 septembrie. Copiii au venit bine pregătiţi şi au reuşit ca într-un timp destul de scurt să parcurgă întreg traseul plin de obstacole care le-a pus la încercare măiestria – de la mers printre jaloane, traversarea unei scânduri înguste, oprire la punct fix şi până la conducerea bicicletei cu o singură mână pe ghidon. Cei aproximativ 50 de participanţi cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani s-au bucurat din plin de traseu, avându-i alături pe părinţi şi organizatori care nu i-au pierdut o clipă din ochi, iar muzica bună via Liviu Soica a întreţinut tuturor buna-dispoziţie. Energia celor mici nu i-a lasat sa stea o clipă locului, pe toată durata evenimentului pedalând încontinuu în zona de antrenament ce simula probele din concurs. Pe lângă pachetele de concurs, toţi copii au primit medalii şi diplome pentru participare, iar cei care au reuşit să parcurgă traseul în cel mai scurt timp şi cât mai bine au urcat treptele podiumului pentru a primi trofee şi premii.
Marele premiu de la tombola, bicicleta oferita de Sprint, a fost câştigată de Mihaela Mogodan (11 ani), care astfel a putut sa inlocuiasca bicicleta foarte veche cu care a intrat în concurs. Scopul concursului a fost acela de a încuraja mersul pe bicicletă în rândul copiilor, dar şi ca aceştia să poată dobândi acele deprinderi necesare care-i pot feri de pericole atunci când ies în parcuri sau se plimbă pe lângă bloc. Noi considerăm că ne-am îndeplinit scopul, copii au fost foarte bucuroşi, iar astfel de evenimente cu ajutorul vostru si al sponsorilor speram ca nu se vor opri aici. Suntem fericiţi că acest eveniment a fost bine primit de copii şi părinţi, mulţumim tuturor celor care au contribuit la organizarea concursului Juniorii Pedalează si va invitam pe site-ul de concurs juniorii.bikeworks.ro sa vedeti clasamentele competitiei.
Multumirile noastre merg mai departe si catre sponsori: Daily Open House, Arcada, Mausbike, Giplast Blakans, Sprint Sports şi Juniaero; parteneri: Shopping City Galaţi, Primăria Galaţi, Top Media, Hangarul, Dorin Bălănescu Photography şi Liviu Stoica. Cei mai multi dintre ei au fost si sunt in continuare alaturi de noi in toate proiectele initiate de Asociatie, lucru pentru care echipa Bike Works zice “chapeau!”.

Speram sa ne vedem la o editie a II-a si mai frumoasa ca aceasta!

       

Sponsori principali BW

 

 

 

 

Facebook

 

Contactati Bike Works

 

Stiri recente

 
Nu mai e mult si vine si evenimentul nostru al’ mare si drag, iar cu cat se apropie, cu atat avem mai multe de facut (la naiba!). Printre alte sarcini, subsemnatul a fost somat sa va tina “la corent” cu ce se mai intampla: noutati, barfa, spoilere (nu de la GOT ca ala s-o gatat
Vestile bune circula repede! Oficial, am deschis inscrierile la cea de-a cincea editie in formula de eveniment Macin Mountain Fun! Anuntam un weekend de distractie, asa cum v-am obisnuit de-a lungul timpului, în perioada 7-9 iunie 2019, in aceeasi locatie de incalzit sufletul a Muntilor Macin. Si pentru ca ne place sa ne incumetam la
Lume, lume, Juniorii Pedaleaza vine cu vesti proaspat scoase din cuptor! 🙂 Stim ca vacanta este aproape pe sfarsite, insa nu e motiv de suparare, ati avut prilejul de a va antrena si de a va bucura de mersul pe bicicleta, iar noi v-am pregatit din nou un eveniment ce sigur o sa fie pe
Ne întâlnim pe 5 august în ţinute retro! Cea de-a treia ediţie a SkirtBike Galaţi va îmbina pasiunea pentru pedalat cu călătoria în timp şi, mai mult decât atât, cu scopul principal al evenimentului nostru: promovarea ciclismului și în rândul reprezentantelor sexului frumos. Evenimentul SkirtBike – început la Bucureşti în urmă cu 9 ani –
Evenimentul Macin Mountain Fun este unul pe care-l dorim eminamente pentru mase (de lemn, din sticla, de ciclisti si alergatori – nu conteaza mancare sa fie!), chiar daca se intampla in antiteza cu bestialul traseul de elite pe care-l avem. Din aceasta dorinta au rezultat mereu anumite alegeri in organizarea curselor, dar mai ales in